Share
Share on twitter
Share on facebook
Share on linkedin

Premiu de Excelență în Educație, oferit de Fundația Umanitară ASSIST pe scena Simfoniilor de Toamnă

Share on twitter
Share on facebook
Share on linkedin

Comunitatea suceveană s-a bucurat de o seară de poveste la ediția a IX-a a evenimentului cultural Simfonii de Toamnă. Pe 8 septembrie, am fost martorii unui spectacol de excepție, pe note armonioase de muzică clasică, jocuri de lumini și focuri de artificii. Mult așteptatul eveniment a adunat pe esplanada Casei de Cultură din centrul Sucevei peste 7000 de participanți.

Anul acesta, Fundația Umanitară ASSIST a avut onoarea de a lua parte la eveniment în calitate de partener oficial. Evenimentul a fost organizat de Rotary Club Suceava, care a demarat și o strângere de fonduri pentru a oferi burse elevilor din județ, cu rezultate deosebite la învățătură. Ne bucurăm că am reușit să susținem acest eveniment cultural inedit și în același timp, să sprijinim educația și tinerii din Suceava. Pe lângă acțiunile caritabile, Fundația Umanitară ASSIST pune preț pe cultură și educație. Drept dovadă, am asigurat un moment special în deschiderea concertului, susținut de soprana Ana Cebotari și Orchestra Mundicolor. Ulterior, pe parcursul evenimentului, am oferit un premiu prin care ne-am exprimat admirația și recunoștința față de unul dintre cei mai renumiți profesori din Suceava, domnul Costan Costică.

  

 

”Dacă fizică nu e, nimic nu e!”

Domnul profesor Costan Costică își desfășoară activitatea la catedra de fizică de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, din anul 1974. De-a lungul carierei sale, a adunat o numeroase rezultate spectaculoase și i-a determinat pe mulți dintre elevii săi să iubească fizica. Acest lucru nu îl spunem noi, deoarece performanțele obținute în cei aproape 50 de ani de activitate didactică vorbesc de la sine.  

Pasiunea pentru fizică l-a motivat pe domnul profesor Costan Costică să fie un mentor de excepție pentru tinerii cu înclinație către acest domeniu. Astfel, 65 dintre elevii săi au participat la Olimpiada Națională de Fizică, unde au obținut numeroase distincții. 9 dintre acești elevi au obținut premiul I, 8 au obținut premiul II, alți 9 elevi au luat premiul III, iar 2 s-au întors cu premii speciale și 22 cu mențiuni. Mai mult decât atât, 12 elevi pregătiți de domnul profesor au ajuns în lotul național lărgit pentru Olimpiada Internațională de Fizică. 5 dintre elevii săi care au participat la Olimpiada Internațională de Fizică au obținut 2 medalii de argint, una de bronz, o mențiune și un premiu special.

Fundația Umanitară ASSIST și-a arătat recunoștința pentru valoarea adusă de domnul profesor în sistemul de învățământ din județul Suceava, chiar pe scena Simfoniilor de Toamnă. În timpul evenimentului, în fața miilor de oameni, l-am invitat pe scenă pe domnul profesor pentru a-i decerna Premiul de Excelență în Educație. Pe această cale, l-am felicitat pentru toate realizările impresionante și i-am mulțumit pentru dedicarea și pasiunea de care a dat dovadă în lunga sa carieră.

În prezent, domnul Costan Costică are 76 de ani și continuă să transmită mai departe tinerilor cunoștințele sale vaste. Bine-cunoscutul său motto ”Dacă fizică nu e, nimic nu e!” continuă să răsune în clasele de fizică de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare„ Suceava, unde domnul profesor continuă să predea.

 

Muzica unește oamenii!

Concertul de muzică clasică ”Simfonii de Toamnă” a adunat, în acest an, mii de suceveni pe Esplanada Casei de Cultură din centrul orașului. Împreună, ne-am bucurat de un repertoriu deosebit, reprezentații emoționante și invitați de seamă din rândul artiștilor internaționali. Fundația Umanitară ASSIST a asigurat un moment special în deschidere, susținut de soprana Ana Cebotari și Orchestra Mundicolor. Artiștii ne-au captivat încă de la primele note, oferindu-ne o incursiune plină de emoție în lumea pop-opera.

Spectacolul a continuat cu melodii renumite din sfera muzicii clasice, susținute de Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici" Moldova - dirijor Mihail Agafita, Capela Corală ”DOINA” - dirijor Ilona Stepan și corpul de dans al Filarmonicii. De asemenea, în timpul evenimentului s-au remarcat, cu momente impresionante, soliștii Tatiana Costiuc (soprana), Dumitru Mitu (tenor), Viorica Agafita (vioara), Martina Meola (pian), Marin Gheras (nai), Eugen Negruta (acordeon).

  

 

Fundația Umanitară ASSIST continuă să susțină arta, cultura și educația. Suntem alături de comunitatea locală și sprijinim educația tinerilor prin campanii și acțiuni caritabile. Credem în potențialul generațiilor viitoare și sprijinim performanța până la cel mai înalt nivel. Fii alături de noi! Donează online!

ASSIST logo
Newsletter