Share
Share on twitter
Share on facebook
Share on linkedin

122 de ghiozdane donate la evenimentul "Ritm și Improvizație pentru o Viață Sănătoasă"

Share on twitter
Share on facebook
Share on linkedin

Pe 17 septembrie, voluntarii Fundației Umanitare ASSIST au avut parte de o mulțime de zâmbete și activități interactive la evenimentul “Ritm și Improvizație pentru o Viață Sănătoasă”. Alături de Edu Max și Generația TehnoWorld, am adus bucurie celor 122 de copii prezenți la Centrul Cultural Multifuncțional “Arta” Ițcani. Timp de trei ore, copiii, părinții și voluntarii au luat parte la ateliere de creație, activități de ritm, improvizație și percuție. Gazda și moderatorul evenimentului a fost cunoscutul actor Orlando Petriceanu, care a asigurat totodată distracția și amuzamentul. 

 

Am adus educație prin artă și joacă 

Cei 122 de copii provin din comunități defavorizate, din Ucraina și din familii cu situații deosebite. Fundația Umanitară ASSIST, împreună cu organizatorii și partenerii evenimentului și-au propus să le aducă o bucurie acestor copii, printr-un eveniment care să îmbine educația, joaca și arta. Atelierele desfășurate au avut scopul de a le dezvolta latura creativă a copiilor și totodată, să le ofere prilejul de a interacționa și a se distra. Zâmbetele, râsetele și voia bună au fost dovezi clare că evenimentul și-a îndeplinit misiunea!  

Fundația Umanitară ASSIST și Edu Max le-au pregătit o surpriză copiilor la finalul evenimentului. După 3 ore de distracție și activități interactive, am oferit fiecărui copil câte un ghiozdan dotat cu rechizitele necesare pentru școală. Astfel, copiii care provin din familii cu situații defavorizate vor avea toate lucrurile necesare pentru noul an școlar.  

 

Fundația Umanitară ASSIST susține educația 

Evenimentul “Ritm și improvizație pentru o viață sănătoasă” a fost organizat de Centrul de Dezvoltare Personală și Profesională Edu Max, în parteneriat cu Fundația Umanitară ASSIST, Generația TehnoWorld, Asociația Institutul Bucovina, Asociația Euroactiv, Primăria Suceava și Centrul Cultural Multifuncțional “Arta” Ițcani. Pentru noi, a fost o deosebită plăcere să luăm parte la aceste ateliere creative. Mulțumim tuturor celor care și-au arătat implicarea și au făcut posibilă această acțiune!  

Fundația Umanitară ASSIST susține educația prin numeroase inițiative. Am adus bucurie prin tehnologie în școlile din Suceava, oferind copiilor posibilitatea de a învăța în cele mai bune condiții. Dotarea sălilor cu echipamente de ultimă generație reprezintă un sprijin pentru profesorii care doresc să aducă educația la un nou nivel. Ne dorim să contribuim în mod activ la îmbunătățirea educației, încă din primii ani de școală.

 

Vrei să ajuți și tu copiii din Suceava să beneficieze de cele mai bune condiții de învățare?

ASSIST logo
Newsletter