Share
Share on twitter
Share on facebook
Share on linkedin

Fundația Umanitară ASSIST la Conferința de Educație Timpurie

Share on twitter
Share on facebook
Share on linkedin

"Conferința de Educație Timpurie" este un eveniment coordonat de Fundația Acorns, prin FIRST7 - Centrul de training pentru părinți și educatori. Cea mai recentă conferință a fost organizată de EDUMAX, la Suceava, aducând împreună peste 370 de specialiști interesați să alinieze sistemul de învățământ din România la standardele internaționale. Scopul principal al conferinței a fost să ofere educatorilor și profesioniștilor din domeniul educației soluții practice adaptate nevoilor copiilor în era mileniului 3. 

Fundația Umanitară ASSIST s-a alăturat acestui proiect care s-a desfășurat pe data de 4 noiembrie, la Liceul Teoretic Filadelfia. Evenimentul s-a desfășurat în mare parte în limba engleză iar noi am sprijinit această inițiativă finanțând serviciile de traducere simultană în cadrul evenimentului, în valoare de 7000 de RON.  Astfel, am contribuit la facilitarea accesului la informație și schimbului de experiență între specialiștii din domeniul educației timpurii 

În cadrul conferinței, au fost susținute mai multe ateliere de către experți în educație timpurie, atât din România, cât și din Marea Britanie.  

Valentina Secară, fondatoarea Conferinței de Educație Timpurie și a primei creșe private din România, a dezvoltat un parcurs amplu în domeniul pedagogiei și al managementului educațional. Stagiile sale de pregătire, desfășurate atât în România, cât și în Marea Britanie, s-au concentrat pe diverse aspecte pedagogice și de management. Prin intermediul First7 – Parents & Educators Coaching, a organizat numeroase sesiuni de training pentru cadrele didactice din învățământul preșcolar și primar, precum și webinarii pentru părinți, acoperind teme cruciale precum îngrijirea și educația copiilor mici, stimularea intelectuală, emoțională și fizică a acestora. 

Alexandra Chiorando, își ghidează activitatea profesională după principiul conform căruia copiii prosperă atunci când se simt ascultați și respectați. Are o experiență de peste 20 de ani în predarea și conducerea școlilor și creșelor private din Marea Britanie, abordarea sa în educație fiind plină de viață, practică și adaptată nevoilor fiecărui copil. 

Chris Connaughton și-a început cariera ca actor și a fost implicat în diverse producții de teatru și programe artistice în Marea Britanie. A dezvoltat teatru pentru copii în colaborare cu CTC Theatre și a pus bazele Intext Performance pentru a crea și produce povești pentru tinerii spectatori. Acum, prezintă peste 120 de reprezentații anuale în școli, aducând în lumea copiilor universul captivant al teatrului. 

În cadrul evenimentului, Fundația Umanitară ASSIST i-a oferit lui Chris Connaughton o distincție specială, recunoscând contribuția sa la eveniment și sprijinul adus, iar această distincție a fost acordată de către Rebeca Valencia, invitată specială din Statele Unite ale Americii. Aceasta este Operations Manager în Minneapolis, Minnesota la organizația COPAL (Comunidades Organizando el Poder y la Accion Latina) și pe perioada vizitei sale în România, susține fundația noastră prin voluntariat în cadrul diferitelor evenimente și ateliere la care participăm. 

Această conferință a adus în prim-plan importanța educației timpurii și a modelelor internaționale în acest domeniu, arătând un interes crescut pentru dezvoltarea și îmbunătățirea educației copiilor. 

Suntem încântați să facem un nou pas în dezvoltarea sistemului educațional din comunitatea locală și ne bucurăm să vedem atât de multe persoane dornice să își îmbunătățească abilitățile! 

ASSIST logo
Newsletter