Share
Share on twitter
Share on facebook
Share on linkedin

Povestea unui supererou cu leucemie

Share on twitter
Share on facebook
Share on linkedin

Fundația Umanitară ASSIST își dorește să se implice în mod activ pentru a schimba viețile celor care au nevoie de ajutor.

Tudor este un băiețel care vrea să continue să ne bucure cu zâmbetul său contagios chiar dacă în prima lună de viață, a fost diagnosticat cu 𝘚𝘪𝘯𝘥𝘳𝘰𝘮𝘶𝘭 𝘋𝘰𝘸𝘯 și a început tratamentele menite să-l ajute să ducă o viață normală.

Din păcate, după puțin timp a venit un alt diagnostic, mai sever de leucemie acută.

Astfel, acesta a început sesiunile de chimioterapie.

Un tratament greu de suportat chiar și pentru un adult a devenit o normalitate pentru băiatul a cărui familie s-a văzut nevoită să adune lunar 𝟭𝟬𝟬𝟬 𝗲𝘂𝗿𝗼 pentru a suporta costurile medicale.

Și, deși Tudor se joacă de-a doctorul cu animăluțele lui din pluș și le ajută să se facă bine, propriul său tratament s-a dovedit a fi ineficient.

Din această cauză, el trebuie să plece în Italia. Doar acolo poate avea parte de un tratament mai avansat pentru a-și învinge boala ca un adevărat supererou.

Relocarea în altă țară e imposibilă fără costuri majore, iar cum familia lui Tudor deja și-a epuizat marea majoritate a resurselor bănești pe lunile de terapie, viața lui depinde acum de bani.

Donatorii Fundației Umanitare ASSIST au contribuit cu fonduri pentru ca Fabian să ajungă la clinica Bambino Gesu din Italia pentru a avea parte de tratamentul necesar. Suma totală a donațiilor adunate a ajuns la 2200 euro.

Vești de la Tudor:

20.04.2022

Tudor nu a renunțat și nu vrea să lase leucemia să câștige! Mama lui ne-a spus că acesta a făcut deja puncțiile și biopsia.

Acum, medicii trebuie să-i aducă tratamentul la zi și micul nostru supererou va trebui să treacă peste încă o provocare: o cură de #chimioterapie.

 

12.04.2022

Tudor a ajuns în Italia și e deja în grija medicilor de la spitalul Bambino Gesu! E curios și pregătit să meargă mai departe. Te are și pe tine alături, iar asta îi dă putere.

Poți continua să-l ajuți. Tratamentul pentru leucemie este costisitor, iar Tudor are nevoie speciale având în vedere faptul că este diagnosticat cu SindromulDown!

 

ASSIST logo
Newsletter